sâmbătă, octombrie 19, 2024

Ultima ora

Sport

Craiovean prins de radar cu 118 km/h

Un craiovean de 27 de ani, din municipiul Craiova a fost înregistrat de aparatul radar în timp ce conducea un autoturism pe DN 6, cu viteza de 118 km/h. Acesta a fost sancționat conform OUG 195/2002 cu amendă în valoare de 1305 lei, fiind dispusă și măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce vehicule pentru o perioadă de 90 de zile.

De asemenea, un bărbat de 37 de ani, din municipiul Craiova a fost depistat de poliţişti în timp ce conducea un autoturism pe Calea Bucureşti, din localitate fără a poseda permis de conducere valabil pentru nicio categorie de autovehicule. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat.

S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj au acționat, în noaptea de 29/30 august a.c., pe principalele drumuri din județ, pentru reducerea riscului rutier, prin depistarea conducătorilor auto care încalcă regimul legal de viteză sau conduc autoturisme sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive.

Potrivit sursei citate, au fost legitimate și verificate peste 220 de persoane, fiind controlate și aproximativ 170 de autovehicule. Pentru abaterile constatate au fost aplicate 14 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 5.000 de lei. Totodată, au fost reținute 8 permise de conducere.

În cadrul activităților desfășurate, conducătorilor auto le-au fost aduse la cunoștință modificările legislative în materie penală (Legea Anastasia) respectiv, în cazul conducătorului auto aflat sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive ori fără a deține permis de conducere și care provoacă un accident rutier soldat cu decesul victimei acesta va fi condamnat la închisoare cu executare, fiind eliminată posibilitatea de a fi condamnat cu suspendarea executării pedepsei.

Politica