luni, noiembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Peste 6 milioane lei pentru dotarea unităților de învățământ din Corabia

Unitățile de învățământ din Corabia vor fi dotate cu mobilier și echipamente didactice. Investiția este de peste 6 milioane de lei, iar contractul a fost deja semnat de edilul din localitate. Banii vin prin PNNR.

,,Primarul orașului Corabia, Iulică Oane a semnat contractul de finanțare a proiectului ,, Dotarea cu mobilier si echipamente didactice a unitătilor de invătămant din orasul Corabia” . Proiectul se realizează prin Planul Național de Redresare și Reziliență ( PNRR) .

Obiectivul Programului vizează dotarea cu mobilier , materiale didactice si echipamente digitale, echiparea laboratoarelor informatice din școlile de educație și formare profesională ,echiparea atelierelor de practică din unitățile de învățământ profesional și tehnic a unitatilor de invătămant preuniversitar și a unitatilor conexe; Valoarea totală a proiectului este de 6.192.382,75 lei. Scopul proiectului: Creșterea calității actului didactic și îmbunătățirea condițiilor de învățare și lucru a elevilor și cadrelor didactice din Orașul Corabia”, au transmis reprezentanții Primăriei.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Potrivit administrației locale, în urma implementării proiectului, elevii și cadrele didactice care își desfășoară activitatea în unitățile școlare din Orașul Corabia vor beneficia de: 4 laboratoare IT dotate cu echipamente IT; 101 săli de clasă dotate complet cu echipamente digitale; 117 săli de clasă dotate complet cu mobilier; 4 laboratoare școlare dotate cu mobilier, echipamente digitale și materiale didactice; 11 cabinete școlare dotate cu mobilier, echipamente digitale și materiale didactice (din care, 3 săli de sport și 4 cabinete de psihopedagogie); 3 ateliere de practică dotate cu echipamente și materiale specifice și echipamente digitale.

,,Dotările cu mobilier adaptat nivelului de dezvoltare al elevilor și utilizarea tehnologiilor digitale actuale în procesul didactic vor crește atractivitatea spațiului de învățământ, cu mobilier adaptat nivelului de dezvoltare al elevilor şi se va facilita acomodarea cu echipamentele digitale. Astfel pentru locuitorii orașului va fi asigurat un climat educațional, beneficiarii fiind copiii și elevii care vor fi înscriși în aceste instituții de învățământ, familiile acestora, personalul didactic al unităților de învățământ precum și toți locuitorii orașului

Cadrele didactice vor beneficia de condiții mai bune de lucru, de instrumente moderne de predare, de acces la informații actuale și metode noi de desfășurare a procesului de învățământ.

În urma implementării proiectului, va crește atractivitatea unităților de învățământ din oraș pentru cadrele didactice, creându-se premisele atragerii de specialiști cu specializări noi și stabilitatea cadrelor didactice”, au mai transmis reprezentanții Primăriei.

Politica