marți, noiembrie 26, 2024

Ultima ora

Sport

Peste 50 de intervenții, gestionate de pompieri în weekend

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Drobeta” al judeţului Mehedinţi au intervenit, în acest weekend, pentru gestionarea a 52 de situații de urgență.

Astfel, pompierii mehedințeni au acționat pentru salvarea unei persoane, stingerea a 14 incendii, deblocarea ușii unui apartament, dar și la două accidente rutiere.

Totodată, paramedicii SMURD au intervenit pentru acordarea asistenței medicale de urgență unui număr de 34 de persoane.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În urma producerii celor două accidente, pe raza localităților Jiana și Butoiești, trei persoane, conștiente și cooperante, au primit îngrijiri medicale de la echipajele SMURD și SAJ, ulterior, fiind transportate la spital.

Dintre cele 14 incendii stinse de pompierii mehedințeni, 13 s-au manifestat la vegetație uscată, iar unul la mase plastice și cauciucuri uzate. Pentru limitarea și stingerea incendiilor izbucnite la vegetație uscată, au intervenit echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Drobeta Turnu Severin, Stației Vânju Mare și subunității Strehaia, acestea manifestându-se pe raza Unităților Administrativ Teritoriale: Bâcleș (3), Butoiești, Corlățel, Cujmir (2), Gruia (2), Hinova, Husnicioara, Pătulele și Tâmna, unde flăcările au cuprins peste 32 de hectare de teren. Cauza probabilă predominantă de izbucnire a incendiilor a fost determinată de folosirea focului deschis fără respectarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor.

Reprezentanții ISU atrag atenția că, arderea vegetației uscate și a resturilor vegetale este strict interzisă dacă nu se impune ca măsură fitosanitară, de combatere a răspândirii unor boli sau dăunători specifici.

”Facem apel la aceștia să conștientizeze că focul, scăpat de sub control sau în condiții de vânt puternic, poate produce pagube materiale însemnate, punând în pericol sănătatea și chiar viața semenilor. În cazul incendiilor de vegetație uscată, flăcările se întind cu repeziciune, cuprinzând suprafețe foarte mari, iar pompierii depun eforturi considerabile pentru a opri propagarea arderilor, care riscă să afecteze căi de comunicații și să cuprindă gospodăriile cetățenilor. Potrivit prevederilor legale, arderea miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase este strict interzisă (articolul 94, alineatul (1), litera n, din OUG nr.195/2005 privind protecția mediului) și se sancționează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei (pentru persoane fizice) și de la 50.000 lei la 100.000 lei (pentru persoane juridice)”, au spus reprezentanții ISU Mehedinți.

Politica