Sindicatul Europol a publicat duminică seară, 27 august, o fotografie cu unul dintre pompierii răniți în exploziile de la stația de GPL din localitatea dâmbovițeană Crevedia, însoțită de un mesaj în care critică situația în care se găsește sistemul sanitar pentru o asemenea deflagrație.
„Suntem alături de colegii noștri pompieri care își riscă viața și se luptă cu flăcările în dezastrul ce a avut loc în această seară la Crevedia”, a transmis Sindicatul polițiștilor Europol, într-o postare pe Facebook.
”El este unul dintre cei 26 de pompieri răniți în exploziile ce au avut loc în timp ce se afla în misiune. Doi dintre pompierii răniți sunt intubați și vor fi transferați de urgență în Belgia, pentru a avea o șansă la viață. De asemenea, un coleg polițist a fost rănit in aceste explozii, acesta fiind transportat la un spital din București.
Nu s-a invățat nimic, absolut nimic din tragedia de la Colectiv, numărul paturilor pentru cei cu arsuri grave fiind de 24, insuficient pentru o asemenea deflagrație.
Mulți spun că pompierii sau polițiștii au salarii și pensii speciale. Ajunge să ai o singură intervenție în 30 de ani de activitate, care să îți marcheze pentru totdeauna destinul, așa cum au avut și colegii în această seară.
Cine îi salvează pe salvatori?!”, a transmis Sindicatul Europol.
Cele două explozii de la o stație GPL din Crevedia au provocat 2 decese și 56 de răniți, cea mai mare parte a victimelor fiind din rândul forțelor de intervenție. Mai multe persoane sunt în stare gravă, iar autoritățile au început să transfere răniți în străinătate prin mecanismul de protecție civilă. Din totalul răniților, 43 de persoane sunt cadre ale MAI (39 pompieri, 2 polițiști si 2 jandarmi). Populația din zona afectată de cele două explozii masive de sâmbătă din Crevedia a fost evacuată.