FCU Craiova are antrenor. Șumudică a făcut anunțul: „M-am înțeles cu cei de acolo”

Anghel Catalin

Marius Șumudică este noul antrenor de la FCU Craiova. După runde dure de negociere, antrenorul și-a dat acordul și va prelua formația din Bănie. El va lucra cu Florin Prunea, cel care o să fie responsabil de gestionarea echipei, după retragerea lui Adrian Mititelu.

M-am înțeles cu cei de acolo. Ca să fiu sincer, sunt deja câteva zile de când mi-am dat acordul de principiu. Mă bucur că vine și Florin Prunea președinte, eu unul am fost încântat de această decizie. Acum purtăm ultimele discuții și, cel mai probabil, voi semna”, a spus Marius Șumudică pentru ProSport.

Rămâne de văzut ce se va întâmpla cu Dan Vasilică și cu Florin Drăgan. Cei doi au două variante: o să primească un concediu prelungit, până la demiterea lui Șumudică sau vor face parte din staff-ul acestuia. Adrian Mititelu a spus clar că nu renunță la ei.

author avatar
Anghel Catalin
Cătălin Anghel este redactor și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova, când vine vorba de sport sau de administrația locală. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru Jurnalul Olteniei încă din anul 2018.
Distribuie acest articol