Tragediile din ultima vreme nu-i fac pe unii șoferi să realizeze gravitatea ideii de a se urca beți sau drogați la volan. În unele cazuri ambele, valabil și-n situația unei tinere din Slatina care miercuri a reușit să avarieze nu mai puțin de 6 mașini parcate, după ce s-a urcat la volan băută și drogată.
Evenimentul a avut loc în Slatina, tânăra ieșind pozitivă atât la etilotest cât și la drugtest, unde oamenii legii au depistat 3 substanțe sub influența cărora șoferița se afla.
,,La data de 23 august 2023, în jurul orei 22:10, polițiștii Biroului Rutier Slatina, s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, pe strada Unirii din municipiul Slatina, a avut loc un eveniment rutier.
Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că o tânără de 26 de ani, din municipiul Slatina, în timp ce conducea un autoturism pe strada Unirii, din aceeași localitate, din cauze ce urmează a fi stabilite, a avariat 6 autoturisme parcate.
În urma evenimentului rutier nu au existat victime omenești, fiind produse doar pagube materiale.
Întrucât tânăra prezenta un comportament suspect, aceasta a fost testată atât cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat, cât și cu aparatul drugtest, care a indicat prezența a trei substanțe psihoactive, respectiv T1C MDMA, T2C MTD și T3C KET.
Tânăra a fost condusă la Spitalul Județean de Urgență Slatina pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei și a prezenței substanțelor în organism.
Pe numele acesteia, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și a altor substanțe”, potrivit IPJ Olt.