Fostul prefect de Olt şi preşedinte al CJ Olt, Marin Ionică a încetat din viaţă, la vârsta de 73 de ani. Potrivit reporter24.net, acesta a decedat joi dimineață în jurul orei 7, la Spitalul Județean de urgență Slatina unde era internat.
Trupul neînsufleţit va fi depus la Biserica Nouă de pe Strada Poenii, nr. 21 G. Înmormântarea va avea loc mâine la Cimitirul Clocociov Nou, înmormântarea la ora 11:00, potrivit sursei.
Marin Ionică a fost şi deputat, în legislatura 1990-1992, ales pe listele partidului FSN. El a demisionat din funcția de deputat pe data de 4 mai 1992. În legislatura 1992-1996, Marin Ionică a fost ales deputat pe listele PD dar a demisionat pe data de 2 noiembrie 1992.
Marin Ionică a fost preşedinte al Consiliului Judeţean Olt în perioada 1992-2000, dar şi prefect al judeţului în perioada 2004-2005. De asemenea, el a fost şi consilier judeţean din partea PDL. De ceva vreme, Marin Ionică s-a retras din viaţa publică.
sursa foto: reporter24.net.