sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Consiliul Județean Dolj pleacă din Palatul Administrativ

Consiliul Județean Dolj a finalizat negocierile cu BCR pentru achiziționarea fostului sediu bancar din str. Nicolăescu Plopșor, nr. 2A (Olteț nr. 4), astfel că se va trece la propunerea de cumpărare, prin hotărâre care urmează să fie supusă votului în plenul consiliului, după cum au arătat reprezentanții CJ.

Demersul se vrea finalizat în septembrie, astfel încât în octombrie să înceapă marea dislocare a aparatului CJ Dolj din Palatul Administrativ, care intră în reabilitare, scrie nouapresa.ro

Raportul de evaluare a imobilelor, în fapt, sunt două corpuri de clădire adiacente, a fost aprobat în iunie, conform expertizei valoarea de piață ridicându-se la 8,85 milioane lei.

Policlinica Buna Vestire Craiova

 De asemenea, Prefectura Dolj, cealaltă instituție care ființează în Palatul Administrativ, se va muta în cele din urmă la Liceul Energetic – str. Amaradiei 93-95, de unde au fost evacuate alte instituții, între care și OJFIR Dolj.

Reamintim că, pe 7 iulie 2023, a fost semnat contractul de atribuire a lucrărilor de proiectare și execuție pentru proiectul ”Consolidarea, reabilitarea, modernizarea și eficientizare energetică a clădirii Palatului Administrativ al județului Dolj, monument istoric de interes național”.

Palatul Administrativ din Craiova este situat pe Calea Unirii, la nr. 19, și este una din cele mai reprezentative clădiri din oraș. Construit în prima parte a secolului al XX-lea, între 1912-1913, după planurile arhitectului Petre Antonescu, în stilul neoromânesc promovat de Ion Mincu, edificiul găzduiește astăzi două dintre cele mai importante instituții ale județului: Prefectura și Consiliul Județean Dolj.

Politica