duminică, noiembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Aprobarea noului Cod Silvic, angajamentul Partidului Național Liberal

Aprobarea noului Cod Silvic este unul dintre angajamentele pe care PNL și le-a luat prin Programul de guvernare, iar protejarea pădurilor României și extinderea suprafețelor împădurite sunt priorități ale ministrului liberal al Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet.
„Noul Cod Silvic, lansat în dezbatere publică, este primul cod din 2008 încoace, scris de la zero și născut într-un context firesc! Pasul unu din acest context a fost elaborarea și aprobarea Strategiei Naționale pentru Păduri 2030. Pasul doi a fost conceperea Codului Silvic în baza noii Strategii. Un alt lucru care merită subliniat este că noul Cod Silvic a fost conceput de experți externi. Vorbim despre specialiști ai Universității Transilvania din Brașov și ai Universității Ștefan cel Mare din Suceava și de specialiști ai Institutului Național de Cercetare Dezvoltare în Silvicultură Marin Drăcea. Asta înseamnă că acesta e construit ținându-se cont de: nevoile sectorului, de cum au evoluat așteptările societății față de pădure, de provocările actuale naționale, dar și europene, și de faptul că pădurile sunt cel mai bun aliat al nostru împotriva schimbărilor climatice. Cred că noul Cod Silvic este foarte aproape de cum trebuie să arate o Lege de bază a silviculturii în orice stat”, a spus demnitarul.
Iată câteva dintre cele mai importante prevederi ale noului Cod Silvic:
-tăierile la ras vor fi interzise în aproape jumătate din suprafața de pădure a țării. Până acum ele erau interzise doar în Parcurile Naționale (896.758 ha). Se va extinde interdicția și în Parcurile Naturale (541.140 ha ), dar și în toate siturile Natura 2000 (5,5 mil ha din care aproape jumatate e pădure);
 – Codul silvic va permite statului să își asume împădurirea terenurilor care au fost despadurite și abandonate de proprietar;
 – se stabilește cadrul legal pentru lupta digitalizată cu tăierile ilegale de pădure și cu autorii din spatele acestora;
      – apar noi infracțiuni silvice: falsificarea datelor informatice de natură silvică și falsul  în  declarațiile informatice se pedepsesc cu 1 până la 5 ani de închisoare.
   „Avem 46 de milioane de euro, bani din PNRR, care vor fi investiţi în tehnologii care să combată tăierile ilegale, fie că vorbim despre monitorizare prin satelit a ceea ce se întâmplă astăzi în pădurile României, fie că vorbim despre reţeaua de camere video, 350 la număr, şi va fi finanţată din PNRR şi care va constitui o vastă reţea, exact cum e reţeaua de camere video care verifică rovinietele. Noul Cod silvic va crea şi cadrul legislativ pentru a putea folosi aceste instrumente digitale. Un alt lucru extrem de important pe care îl voi propune prin acest nou Cod silvic se referă la furtul de masă lemnoasă, furtul de lemne, unde astăzi există în Codul penal anumite infracţiuni. Vom introduce alte două infracţiuni prin noul Cod Silvic. Pe de o parte, trebuie să reglementăm foarte clar falsul în declaraţii, pentru că astăzi există foarte multe metode neortodoxe prin care, folosind aplicaţia SUMAL, că discutăm despre poze, că discutăm despre fotografii falsificate introduse în SUMAL, există un anumit grad de inventivitate. Prin noul Cod silvic, introducerea în sistemul electronic a acestor date falsificate va fi asimilată infracţiunii de fals în declaraţii, pe de o parte, şi va însemna un risc de închisoare de până la 5 ani!”, a subliniat ministrul Mircea Fechet.
Totodată, ministrul liberal a menționat că „Am hotărât să introducem o sancţiune complementară pentru furtul de lemne. Astăzi, pentru ca să fie infracţiune transportul de masă lemnoasă furată, trebuia să existe o cantitate de minimum 10 metri cubi (mc). Din discuţiile pe care le-am avut cu entităţile constatatoare, existau foarte multe situaţii când ne încadram puţin sub acest prag, se găseau 9 mc, 9,5 mc, 9,8 mc etc. Prin noul Cod silvic, pe de o parte, ne raportăm nu doar la volumul de masă lemnoasă, ci şi la un procent, respectiv de 20% din valoarea declarată. Tot ce este peste 20% lemn furat va însemna infracţiune şi complementar faţă de acest procent de 20% care este o noutate, vom introduce în noul Cod Silvic şi măsura confiscării autoturismului cu care se efectuează acel transport. Cu speranţa că această măsură va fi una care va descuraja furtul de lemne şi transportul acestora”.
 
De asemenea, prin noul Cod Silvic:
     – se dă dreptul proprietarului de pădure (fie el stat sau privat) la soluții alternative de pază: de la firme specializate, la pază organizată în regim propriu și în baza unui regulament, cu precizarea că paza pădurii este obligatorie prin lege;
    – vor fi stabilite comunitățile dependente critic de pădure și prioritizate în accesul la resurse forestiere;
   – se vor asigura resurse financiare pentru extinderea drumurilor forestiere din păduri, dar și pentru construcția de depozite de lemn de foc cât mai aproape de comunități. Minimum 5% și maximum 20% din încasările ocoalelor silvice de stat și private din vânzarea de masă lemnoasă să ajungă în construcția de drumuri forestiere și depozite de lemn;
    – terenurile agricole vor putea fi mai ușor împădurite. Apare termenul de „folosință agrosilvică”, ceea ce înseamnă că pășunile și culturile agricole vor putea fi  integrate cu arbori și arbuști;
    – apare Consiliul Național pentru Silvicultură, cu rol de filtru etic și tehnic pentru orice act normativ emis în domeniul silvic și pentru orice act de corupție sau deviație deontologică în interiorul sistemului silvic;
   – toți proprietarii de pădure din România vor fi incluși în Registrul Național Forestier;
   – se va realiza Catalogul Național al Ecosistemelor cu înaltă valoare de conservare;
   -apare un concept nou – „insule de îmbătrânire”. Acestea devin mecanismul prin care suprafețele de pădure de minimum 0,1 ha, cu mare rol în menținerea biodiversității vor fi protejate de tăieri;
    – orice român se va putea bucura de pădurile României având dreptul să se plimbe pe jos sau cu bicicleta în orice pădure din țară. Această prevedere se aplică atât pădurilor deținute de statul român cât și celor deținute de privați cu excepția cazurilor în care proprietarul interzice accesul și face vizibilă această interdicție în teren.
  „Ceea ce ne-a preocupat în mod special în procesul conceperii Codului a fost să reușim să găsim un echilibru între protejarea celor mai valoroase păduri și gestionarea durabilă a lor într-un nou context social în care oamenii, pe bună dreptate, își doresc din ce în ce mai multe de la pădure. Îmi exprim speranța că în această toamnă, în Parlamentul României, vom avea aprobată această nouă legislație”, a mai spus ministrul mediului, apelor și pădurilor.
Noul Cod Silvic se va afla în dezbatere publică în perioda 21-23 august.

Politica