Un protest al membrilor de sindicat de la compania de stat Poșta Română are loc luni dimineață, potrivit unui comunicat al Blocului Național Sindical (BNS). Protestul a început la ora 9, când mai multe zeci de angajați au ajuns în fața sediului central al companiei cu capital de stat, scrie g4media.ro
Sindicaliștii protestează față de concedierile colective anunțate de conducerea companiei.
Compania Naţională Poşta Română (CNPR) a înregistrat în 2022 o cifră de afaceri de 1,45 miliarde lei, în creştere cu 7,5% faţă de anul precedent. Cu toate acestea, profitul companiei s-a diminuat cu 74%, la 11,25 milioane lei. Numărul de angajați a scăzut ușor, cu 4%, la 22.338 persoane, arată datele consultate de Economedia pe platforma Termene.ro.
Un raport publicat luni de operatorul naţional poştal arată că veniturile salariaţilor s-au majorat, în medie, cu 30% în decursul unui an şi jumătate.
Raportul publicat luni arată că, în 2022, a fost retehnologizată Fabrica de Timbre cu echipament de ultimă generaţie, au fost informatizate peste 700 de oficii poştale, a implementat noua tehnologie RPA (robotizarea proceselor manuale), dezvoltată şi folosită de gigantul UiPath.
În plus, s-au achiziţionat peste 5.200 de laptopuri şi calculatoare, 250 de imprimante, 2.700 de scannere, routere, servere şi 300 de maşini de numărat bani.
De asemenea, Compania Națională „Poșta Română” a făcut precizări în ceea ce privește procesul de concedieri colective.
Aceste precizări vin ca urmare a articolelor difuzate în mass-media în ultima perioadă, legate de reorganizarea companiei Poştei Române.
„Reorganizarea Companiei nu este un proiect nou. Acesta a fost demarat în anul 2021, ca parte a procesului de modernizare a Poştei Române; majoritatea salariaţilor susţine modernizarea Companiei şi a fost alături de actuala echipă de management încă de la începutul acestui proces”, arată un comunicat al instituției.
Ca dovadă, spun oficialii Poștei, din cei 200 de membri anunţaţi să participe la manifestarea din data de 21 august 2023, au participat aproximativ 40.
Potrivit sursei citate, concedierile colective afectează un număr de aproximativ 100 de salariaţi din administraţia centrală şi nu vizează personalul din structurile operaţionale. În plus, pentru cei aproximativ 100 de angajaţi care au primit preaviz, managementul a pus la dispoziţie peste 180 de posturi disponibile în reţeaua poştală, din care aceştia pot alege.
„Salariaţii care au primit notificare de preaviz sunt exclusiv cei ale căror posturi nu se mai justifică în procesul de modernizare pe care îl traversează Compania. Printre aceştia se regăsesc şi aşa numitele „pile” politice ori situaţiile de conflict de interese generate de membri de sindicat care ocupă totodată funcţii de conducere în Companie; Managementul Companiei a solicitat Sindicatului reprezentativ încă din luna aprilie să transmită măsuri pentru limitarea numărului de concedieri. Sindicatul a refuzat transmiterea vreunei măsuri în acest sens. În urma măsurilor aplicate de către conducerea Poştei Române, numărul de salariaţi afectaţi de concediere a scăzut de la 501, la aproximativ 100. Dintre aceştia fac parte şi toţi salariaţii care ocupă posturi de consilier director general”, transmite Poşta Română.








