Reghecampf pune presiune pe alb-albaștri: „Vreau să jucăm mult mai bine”

Anghel Catalin
2 Min Read

CSU Craiova primește vizita celor de la UTA Arad, în această seară, de la ora 21:30. Oltenii sunt favoriți, ținând cont de faptul că joacă pe teren propriu. Șefii clubului nu acceptă pași greșiți din partea alb-albaștrilor, pentru că obiectivul pentru acest sezon este câștigarea campionatului. Laurențiu Reghecampf știe și el acest lucru, dar încearcă să-și facă elevii atenți cu privire la valoarea adversarilor.

Antrenorul trupei din Bănie știe că Mircea Rednic are suficientă experiență pentru a-și motiva echipa foarte bine, pentru meciul de la Craiova. Reghe pune și puțină presiune pe umerii alb-albaștrilor și spune că vrea ca aceștia să joace din ce în ce mai bine, de la meci la meci.

Am avut încă o săptămână bună, cu antrenamente, cu o atmosferă bună. Venim după un meci câștigat în deplasare. Un meci în care am avut și anumite probleme, mai ales în prima repriză. Ne-am făcut singuri probleme. Nu am jucat ce trebuia. Nu am avut reacție. Am discutat cu jucătorii și am clarificat anumite lucruri. Sper ca mâine să fie o reacție bună din primul minut. Jucăm acasă. Trebuie să fim atenți. Este o echipă dificlă, cu jucători care pot face diferența. Au un antrenor cu mare experiență. Suntem pregătiți.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Jucătorii sunt bine. Sper ca mâine seară, împreună cu fanii, vom reuși să ne impunem. Toate echipele care vin la Craiova își doresc să câștige, să joace un fotbal cât mai bun. Va fi un meci dificil. Vreau să jucăm de la meci la meci mult mai bine. Este greu să îți menții poziția în vârf. Ai nevoie de multe lucruri care vin în momentul în care ești cel mai bun. Să ajungem noi acolo, să arătăm că merităm și, apoi, vedem cum ne vom descurca. Toți învățăm din greșeli. Încercăm să ne concentrăm la ceea ce avem de făcut în prezent”, a declarat Laurențiu Reghecampf.

Share This Article