Marți, 15 august, Cristina Spătar și Vicențiu Mocanu au trăit din nou momente speciale, la nici două luni de la nunta de poveste pe care au avut-o. Cei doi soți au fost nași de botez la fiica fostului fotbalist Dragoș Firțulescu, alături de un alt prieten vechi, Cosmin Popa (și el fost fotbalist vâlcean important, în prezent deține o academie de juniori în Dubai) și soția sa.
“De ieri suntem nașii micuței Daiana Maria Firțulescu! Familia noastră s-a mărit cu încă o Mariuță, prilej de sărbătoare pentru noi, încă o ocazie să fim mai des în Bulgaria. Să ne trăiți dragii noștri fini și micuța Daiana Maria!”, a scris Cristina la postarea pe care a făcut-o pe contul ei de Instagram.
Cristina și Vicențiu sunt și nașii de cununie ai cuplului Dragoș și Maria Firțulescu. După încheierea carierei sportive, fostul fotbalist care a evoluat la Universitatea Craiova, Dinamo, dar și SCM Râmnicu Vâlcea s-a stabilit în Bulgaria, unde este antrenor secund al echipei Lokomotiv Ruse, club la care se ocupă și de două grupe de copii. “Viky și Cosmo sunt persoane care m-au ajutat atunci când mi-a fost greu. Le mulțumesc că au fost mereu aproape de mine. În curând voi da examen pentru Licența UEFA B de antrenor. Iau lucrurile pas cu pas, îmi doresc să am succes și în această carieră”, spune Firțu.