Reghecampf l-a convins pe Rotaru. Nu are lot pentru câștigarea campionatului

Anghel Catalin

Laurențiu Reghecampf a fost adus la CSU Craiova cu un singur scop: câștigarea campionatului. Antrenorul a venit cu planuri mari și plin de încredere. I-a luat locul lui Eugen Neagoe și s-a declarat mulțumit de lotul găsit în Bănie, ținând cont de faptul că, atunci când a fost îndepărtat de Rotaru, nu avea o echipă atât de puternică sub comandă.

După câteva etape, Reghe s-a convins însă că mai are nevoie de întăriri, pentru a putea să se lupte pentru titlu cu FCSB și CFR Cluj. Rivalele oltenilor au fotbaliști valoroși în componență, iar antrenorul trupei din Bănie a cerut transferuri noi.

Mihai Rotaru spune că este alături de staff-ul tehnic și că e gata să mai aducă fotbaliști noi la echipă, dar are nevoie ca antrenorii să îi spună clar ce fel de jucători vor: „El împreună cu staff-ul știu ce au de făcut. În momentul care vor veni cu o propunere clară vizavi de ceea ce își doresc, de poziție și de jucător, eu voi fi alături de ei. Este posibil să mai vină jucători, da”, a declarat Mihai Rotaru pentru Fanatik.

author avatar
Anghel Catalin
Cătălin Anghel este redactor și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova, când vine vorba de sport sau de administrația locală. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru Jurnalul Olteniei încă din anul 2018.
Distribuie acest articol