A murit călcat de o combină agricolă

Jurnalul Olteniei

Sfârșit tragic pentru un bărbat din județul Olt. Omul a fost călcat de o combină agricolă pe un câmp din Obârșia.

„La data de 12 august a.c., în jurul orei 20:40, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că, o persoană ar fi fost surprinsă și accidentată de un utilaj agricol (combină agricolă), pe un teren agricol situat în extravilanul comunei Obârșia, județul Olt.

La fața locului, s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Nr. 10 Vișina, care au identificat trupul neînsuflețit al unui bărbat, în vârstă de 64 de ani, din comuna Obârșia, județul Olt.Trupul bărbatului a fost transportat la Spitalul Orășenesc Corabia, în vederea efectuării necropsiei”, potrivit IPJ Olt.

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă, fiind continuate cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

author avatar
Jurnalul Olteniei
Distribuie acest articol