Impresarul lui Giovanni Piccolomo acuză FCU Craiova de fals în acte

Nica Alexandru

Scandalurile continuă la FCU Craiova. Giovanni Piccolomo (29 de ani) a plecat cu scandal de la FCU Craiova, iar cazul se judecă la FIFA. Impresarul mijlocașului ofensiv cu dublă cetățenie, braziliană și italiană, acuză clubul din Bănie de mai multe iregularități, printre care falsificarea unui document. În replică, patronul Adrian Mititelu spune că FCU l-a reclamat pe Piccolomo la FIFA pentru reziliere unilaterală a contractului și pretinde despăgubiri de 2,5 milioane de euro.

Potrivit gsp.ro, Ricardo Scheidt, agentul lui Piccolomo, a prezentat cazul din punctul lui de vedere.

„Am avut multe probleme cu FCU Craiova. Ei au încheiat un contract cu o clauză de reînnoire automată pe care FIFA nu o recunoaște (reînnoire unilaterală) și diferită de acordul conform căruia Giovanni trebuia să notifice dacă nu dorea să rămână în România și să nu reînnoiască (am făcut acest lucru deja în aprilie).

După aceea, clubul a anunțat reînnoirea fără consimțământul jucătorului, iar în plus, nu i-au mai plătit salariul (întârziat cu mai mult de 2 luni), așa că am activat cazul la FIFA și am obținut rezilierea.

Ca să agraveze lucrurile, au adăugat un document falsificat în proces, susținând că Giovanni a acceptat rezilierea (însă nu exista semnătură pe acest document), ceea ce reprezintă o infracțiune”.

- Advertisement -

Agentul Ricardo Scheidt a adăugat: „Fac acest lucru pentru că au procedat la fel cu mai mulți jucători, doar Giovanni Piccolomo și André Duarte au mers până la capăt și au obținut rezilierea la FIFA. Au făcut acest lucru și cu alți jucători. Foarte trist! Amatori și bandiți”.

În replică, patronul FCU Craiova, Adrian Mititelu, a trimis următorul răspuns, prin intermediul managerului sportiv, Eduard Zelgin:

„Declarația impresarului este iresponsabilă și vine în urma plângerii noastre depuse la FIFA, în privința rezilierii unilaterale a contractului de către jucător. Pentru acest lucru, atât jucătorul, cât și clubul brazilian Avai FC vor fi obligați la plata sumei de reziliere unilaterală prevăzută în contract în cuantum de 2,5 milioane de euro. 

Ei sunt disperați pentru că FCU a informat FIFA în urmă cu o săptămână, după înregistrarea contractului în Brazilia, iar dacă pierd procesul sunt buni de plată 2,5 milioane de euro. Mai mult, jucătorul a părăsit România fără să anunțe clubul”, a spus oficialul, potrivit sursei.

author avatar
Nica Alexandru
Distribuie acest articol