Un accident rutier a avut loc vineri în localitatea Telești, județul Gorj. În eveniment au fost implicate două autoturisme. În urma incidentului mai multe persoane au ajung la spital. Între aceștia se aflau și doi minori, unul dintre ei având doar 6 ani.
,,La data de 4 august a.c., polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Târgu Jiu au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112, de un bărbat, despre faptul că în comuna Telești a avut loc un eveniment rutier cu victime.
Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit un bărbat de 64 de ani, din comuna Bălești, în timp ce conducea un autoturism pe DN 67 Telești, din direcția Motru-Târgu Jiu, ar fi pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de o femeie de 30 de ani, din comuna Ciuperceni.
În urma impactului a rezultat rănirea conducătorilor auto, precum și a doi minori de 6 și 12 ani, pasageri în autoturismul condus de bărbatul de 64 de ani, aceștia fiind transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului rutier în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”- IPJ Gorj.








