Constantin Budescu a rămas liber de contract după ce s-a despărțit de cei de la Petrolul. Una dintre echipele la care fotbalistul ar fi putut ajunge este FCU Craiova. Un oficial al clubului a dezvăluit că Adrian Mititelu l-a vrut pe Budescu, dar transferul nu s-a făcut, iar motivul a fost Juan Bauza.
Directorul sportiv al celor de la U Craiova 1948, Eduard Zelgin, a dezvăluit că patronul echipei oltene, Adrian Mititelu, a dorit să-l transfere pe Budescu în Bănie acum un an, în vara anului trecut, însă mijlocașul ofensiv a ales să revină la echipa care l-a lansat în fotbalul mare, Petrolul Ploiești.
”Noi l-am dorit pe Budescu dar în urmă cu un an! Domnul Mititelu a încercat, vara trecută, să îl convingă pe Budescu să vină la Craiova dar până la urmă el a ales să meargă la Petrolul. Opțiunea sa a fost de înțeles pentru că el iubește clubul si orașul unde s-a lansat”, a susținut oficialul celor de la U Craiova 1948, conform celor de la Playsport.
Zelgin a mai precizat că acum ar fi imposibilă o mutare a lui Budescu la U Craiova 1948, întrucât în poziția în care poate juca ”Budi” se află Juan Bauza (27 de ani), care are postul e titular asigurat la formația din Bănie. Însă, oficialul formației craiovene a lansat cuvinte de laudă la adresa lui Budescu.
”Acum ar fi, totuși, imposibil să discutăm despre o eventuală venire a lui Budescu la FCU, pentru că noi avem un fotbalist determinant în acea poziție, pe Bauza.
Budescu e un fotbalist rar, playmaker de clasă, jucător pe cale de dispariție în Liga I, iar intenția lui este de a fi pe teren cât mai mult timp. Ar fi greu de ales între Bauza și Budescu, iar să îl ții rezervă pe unul dintre ei ar fi nedrept pentru că amândoi sunt fotbaliști de superclasă.
Iar noi vom încerca să îi oferim toată încrederea lui Bauza în ideea că va reuși să facă posibil un transfer către un nivel salarial mult superior și de asemenea în folosul clubului” a mai spus în discursul său Eduard Zelgin.








