Pensiile speciale ale magistraților, apărate de CCR 

Delia Pătru

Modificările aduse legii pensiilor speciale ale procurorilor și judecătorilor nu au trecut de Curtea Constituțională. Actul normativ se întoarce în Parlament pentru modificare.

Curtea Constituţională a admis miercuri, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) în legătură cu modificările legii privind pensiile de serviciu.

„Curtea a reţinut că recalcularea pensiilor de serviciu aflate în plată afectează securitatea juridică. Curtea a mai reţinut că impozitarea nu poate avea caracter sancţionator. Ca efect al deciziei, legea se va întoarce în Parlament pentru a fi pusă în acord cu decizia Curţii”, a declarat președintele CCR, Marian Enache, potrivit hotnews.ro

La finalul lunii iunie, parlamentul a adoptat o serie de modificări privind pensiile magistraților, potrivit cărora procurorii și judecătorii se pot pensiona până în 2028 în aceleași condiții ca până acum, adică indiferent de vârstă, dacă au 25 de ani vechime, și beneficiind de o pensie în cuantum de 80% din indemnizația brută și sporurile din ultima lună de activitate. Mai exact, modificarea instituie o perioadă de grație de cinci ani pentru pensionarii speciali.

Vârsta de pensionare crește de anul viitor etapizat, de la 50 de ani, în 2024, la 60 de ani în 2035.

- Advertisement -

De asemenea, s-a decis impozitarea cu doar 15% a pensiilor speciale mai mari de 4.000 de lei net.

Reforma pensiilor speciale este jalon în PNRR. Dacă acesta nu este îndeplinit, România pierde 3,1 miliarde de euro de la UE.

Pensiile speciale costă statul român în jur de 12 miliarde de lei anual.

La finalul lunii iulie, numărul pensiilor de serviciu era de 10.310. Dintre acestea, mai mult de jumătate, adică 5.309 erau ale procurorilor și judecătorilor. Pensia medie în acest caz este de 21.583 de lei, potrivit datelor publice.

De pensii de serviciu beneficiază și membrii Corpului diplomatic şi consular, funcționarii publici parlamentari, personalul aeronautic civil navigant, personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor și personal al Curții de conturi.

În categoria pensiilor speciale, adică cele primite în baza unor legi speciale, sunt încadrate în discursul public și pensiile militare. Acestea din urmă reprezintă grosul, adică în jur de 180.000. Aici intră pensiile celor care au lucrat la MAI, MApN și SRI și sunt plătite de casele de pensii ale acestora.

La nivelul MAI sunt 97.000 de beneficiari, care costă anual 5,2 miliarde de lei.

La nivelul MAPN sunt în jur de 78.000 de beneficiari, în vreme ce în jur de 5.700 provin din SRI, SIE si STS. La nivelul anului trecut costul cu pensiile acestora era în jur de 4 miliarde de lei.

author avatar
Delia Pătru
Distribuie acest articol