Ateletele vâlcene au adus aur pentru România la Festivalul Olimpic al Tineretului European Maribor 2023, desfășurat în Slovenia. Este vorba despre trei tinere legitimate la Clubul Sportiv Vâlcea 1924. Președintele Consiliului Județean (CJ) Vâlcea, Constantin Rădulescu, le-a felicitat pe sportive pentru performanță.
,,Ștefania Alexandra Uță, Bianca Maria Tița și Ștefania Balint, atlete legitimate la Clubul Sportiv Vâlcea 1924, ne-au făcut, din nou, o mare bucurie: au urcat pe prima treaptă a podiumului, la Festivalul Olimpic al Tineretului European Maribor 2023!
Alături de Maria Denisa Capotă, legitimată la CSM Bistrița, fetele noastre „de aur” au obținut pentru România medalia olimpică de aur, în finala de la Ștafeta de sprint combinat 100+200+300+400 m.
Suntem mândri de atletele legitimate la CS Vâlcea 1924 și de antrenoarea lor, prof. Alina Enescu, pe care astăzi le-am felicitat, într-un cadru oficial și festiv, oferindu-le diplome și flori.
Bravo, fetelor, și mult succes în competițiile viitoare, de la care așteptăm să vă întoarceți tot victorioase”, a transmis președintele CJ Vâlcea.








