miercuri, noiembrie 27, 2024

Ultima ora

Sport

Lista alimentelor pentru care adaosul comercial va fi plafonat pentru 3 luni

14 grupe de produse alimentare vor avea cote de adaos comercial scăzute, timp de trei luni. Guvernul a aprobat ordonanța de urgență prin care vrea să stopeze creșterea prețurilor la alimentele de bază, informează Agerpres.

Ordonanța de urgență, adoptată de Guvern la 30 iunie 2023, prevede o reducere a cotelor de adaos comercial pentru următoarele alimente: pâinea albă simplă 300 – 500 grame, fără specialităţi; lapte de vacă proaspăt 1,5% grăsime, 1 litru; brânză telemea de vacă vrac, iaurt simplu din lapte de vacă, grăsime 3,5%, maximum 200 grame; făină albă de grâu „000” 1 kg; mălai 1 kg; ouă găină calibru M 10 bucăţi; ulei de floarea soarelui 1 litru; carne proaspătă pui (pui întreg, tacâmuri de pui, pulpe pui întregi cu os, aripioare de pui); carne proaspătă de porc (carne de lucru, pulpă de porc cu os şi fără os, spată porc); legume proaspete vrac (roşii, castraveţi, ceapă galbenă, fasole uscată, morcovi, ardei gras, ardei kapia); fructe proaspete vrac (mere roşii şi mere golden, prune, pepene roşu, struguri de masă); cartofi proaspeţi albi vrac; zahăr alb tos 1 kg.

Formarea preţului la raft pentru aceste produse trebuie să fie unitară, atât pentru produsele marcă privată ale producătorilor, cât şi pentru produsele marcă proprie ale comerciantului.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Adaosurile comerciale se aplică la valoarea fără TVA a produselor agricole şi alimentare prevăzute, se precizează în proiectul de act normativ. Nerespectarea prevederilor constituie contravenţie, dacă nu a fost săvârşită în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să constituie infracţiune şi se sancţionează cu amendă de la 100.000 lei la 2.000.000 lei.

Ministrul Agriculturii, Florin-Ionuţ Barbu, declara pe 30 iunie, la finalul şedinţei de Guvern, că la fermieri nu va exista o limită privind stabilirea preţurilor şi nu se va interveni „în niciun fel” la stabilirea preţurilor pe piaţă.

„Prin actul normativ, instituim o formulă agreată cu toate părţile implicate prin care se limitează pentru o perioadă de trei luni adaosurile comerciale practicate în procesarea şi comercializarea unor produse alimentare esenţiale cu scopul scăderii preţurilor pentru aceste categorii de produse şi, implicit, cu scopul creşterii puterii de cumpărare a populaţiei”, a afirmat ministrul.

Potrivit acestuia, „cota de adaos comercial practicat de procesator poate fi de maxim 20% faţă de costul de producţie al produsului calculat potrivit reglementărilor contabile în vigoare, în care sunt incluse cheltuieli directe şi indirecte”.

Cota de adaos comercial practicată în mod cumulat pe întreg lanţul de distribuţie, indiferent de numărul distribuitorilor de pe lanţ, poate fi de maximum 5% faţă de preţul de achiziţie la care se adaugă cheltuielile operaţionale, a explicat Barbu. El a anunţat controale în magazine, menţionând că sunt prevăzute sancţiuni în cazul în care noile reguli nu vor fi aplicate.

El a menţionat că adaosul comercial practicat de comerciant la vânzarea cu amănuntul şi cash & carry poate fi de maximum 20% faţă de preţul de achiziţie, la care se adaugă cheltuielile sale directe şi indirecte.

Ministrul Agriculturii a precizat că alimentele avute în vedere de guvern sunt „cele mai consumabile în România” și consideră că prin această măsură „vom reînvăţa să cumpărăm româneşte”.

Politica