Marți, 1 august, un grav accident rutier s-a produs pe Valea Oltului, pe raza satului Balota din comuna vâlceană Racovita. Din primele informații de la fața locului rezultă că în incidentul rutier au fost implicate un autoturism și un autocamion, rezultând o victima în stare gravă, încarcerată.
UPDATE. Victima încarcerată a fost extrasă de pompierii militari vâlceni dintre fiarele contorsionate dar, din nefericire, a fost declarat decesul acesteia de către un medic ATI, aflat în zona evenimentului.
“Camionul nu are încărcătura periculoasă. Intervin o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD si o Descarcerare de la Stația Brezoi, o Descarcerare Grea de la Detașamentul Râmnicu Vâlcea și o ambulanță B2 de la SAJ. DN 7 este blocat pe ambele sensuri”, anunță ISU Vâlcea.
“Din primele verificări effectuate, s-a constatat că s-ar fi produs o coliziune între un tir și un autoturism pe DN 7, în localitatea Balota. În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului auto. Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor care au condus la producerea evenimentului rutier. Traficul este blocat total”, arată și IPJ Vâlcea.