luni, noiembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Traficul feroviar, afectat de caniculă

Trenurile vor circula cu restricții de viteză pe anumite porțiuni de cale ferată ale regionalelor CF București, Craiova, Timișoara, Iași, Galați și Constanța din cauza caniculei, ceea ce poate duce la întârzieri de zeci de minute, în funcție de ruta parcursă, a anunțat CFR SA.

”În zilele de marți 25 iulie şi miercuri 26 iulie a.c., din cauza temperaturilor extreme de 39 – 42 de grade Celsius care se vor înregistra pe raza mai multor județe, aflate sub incidența celor două avertizări de temperaturi caniculare – COD ROȘU și COD PORTOCALIU, traficul feroviar pe anumite intervale de cale ferată de pe raza Regionalelor CF București, Craiova, Timișoara, Iași, Galați și Constanța se va desfășura în condiții speciale, cu reducerea vitezei de circulație a trenurilor, doar în anumite intervale orare, pe segmentele de cale ferată unde temperatura la nivelul șinei ajunge și chiar depășește 50 de grade Celsius, această măsură fiind prevăzută de instrucțiile feroviare și are drept scop desfășurarea traficului feroviar în condiții de siguranţă”, se arată în comunicatul CFR.

Reducerea vitezei de circulaţie în condiţii de vreme caniculară reprezintă una dintre principalele măsuri aplicate de orice sistem feroviar, în vederea derulării traficului în condiţii de siguranţă în zonele aflate sub avertizare de temperaturi extreme.

Policlinica Buna Vestire Craiova

CFR subliniază că, în intervalele orare în care temperatura în aer depășește deja 37 de grade, personalul de întreţinere a infrastructurii feroviare efectuează permanent revizii suplimentare pe reţea, prin verificarea directă a căii, măsurarea şi înregistrarea permanentă a evoluţiei temperaturilor la nivelul şinei, iar în intervalele orare în care temperatura în șină pe anumite intervale de stații depășeste 50 de grade se REDUCE VITEZA de circulaţie a trenurilor în medie CU 20-30 km/h FAȚĂ DE VITEZA NORMALĂ, astfel încât traficul feroviar să se desfăşoare în depline condiţii de siguranţă.

”Vă asigurăm că, personalul de specialitate al CFR SA avizează permanent operatorii de transport feroviar de călători şi de marfă (OTF) când se impune reducerea vitezei de circulație și pe ce intervale de stații se va adoptă această măsură, astfel încât operatorii de transport feroviar de călători să informeze pasagerii din trenurile aflate deja în circulație, sau care urmează să circule în ziua respectivă, despre condițiile de trafic”, se mai arată în comunicat.

Totodată, CFR recomandă călătorilor ca, în această perioadă, înainte de efectuarea călătoriei, să solicite informaţii despre orele de sosire și de plecare a trenurilor în stațiile CFR, la casele de bilete ale operatorului de transport de la care a achiziționat sau dorește să achiziționeze bilet.

”Rugăm călătorii să consulte periodic INCLUSIV SITE-urile sau paginile de social-media ale OPERATORILOR DE TRANSPORT FEROVIAR, pentru informaţii actualizate despre condițiile și măsurile impuse în graficul trenurilor înscrise în circulație.

Adresăm scuzele necesare călătorilor, în situația în care trenurile cu care călătoresc ajung cu întârziere la destinație, însă aceste măsuri de reducere a vitezei de circulație pe anumite intervale de cale ferată, când temperaturile la nivelul șinei ajung și depășesc 50 de grade Celsius, sunt necesare pentru a menține condițiile optime și de siguranță pe rețeaua feroviară”, mai transmit reprezentanții CFR.

Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în judeţele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Călăraşi şi în municipiul Bucureşti se vor înregistra temperaturi maxime extreme de 40-42 de grade, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat.

Totodată, în sudul Crişanei, Banat, Oltenia, Muntenia, în jumătatea sudică a Moldovei şi în vestul Dobrogei se vor înregistra temperaturi maxime în general de 37-39 de grade, iar minimele se vor situa între 19 şi 24 de grade, astfel că disconfortul termic va fi accentuat. Se vor afla sub Cod PORTOCALIU judeţele Bacău, Vaslui, Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila, Tulcea, Constanţa, Ialomiţa, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Gorj, Mehedinţi, Caraş-Severin, Timiş şi Arad.

Pentru restul ţării, respectiv Maramureş, Transilvania, nordul Crişanei şi al Moldovei şi pe litoral a fost emis o atenţionare Cod galben din cauza disconfortului termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) urmând să depăşească pragul critic de 80 de unităţi.

Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 şi 37 de grade, iar cele minime se vor încadra între 17 şi 22 de grade.

Politica