marți, noiembrie 26, 2024

Ultima ora

Sport

Burse pentru elevii unei comune

Primăria Comunei Roșia de Amaradia organizează joi, 27 iulie, începând cu ora 09:00, un eveniment special dedicat acordării burselor pentru elevii școlilor din localitate. Această importantă manifestare va avea loc în „Sala de festivități” din centrul comunei.

Astăzi am făcut toate demersurile financiare ca să solicit banii. Mâine vom ridica aproximativ 1,2 miliarde lei vechi. Joi dimineaţă o să distribuim aceşti bani către beneficiari. Beneficiarii sunt copiii de la şcoală. E vorba despre bursele sociale, bursele de studiu şi bursele de merit”, a transmis primarul comunei Roşia de Amaradia, Liviu Cotojman, potrivit Pandurul.

Bursele se vor acorda pentru o perioadă de opt, respectiv şase luni. Elevii vor primi joi suma integrală, specifică perioadei menţionate.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Bursele sociale se acordă pe opt luni, celelalte pe şase luni. Sunt beneficiari elevii care învaţă la unităţile şcolare de pe raza localităţii Roşia de Amaradia. Banii vor fi oferiţi pentru toată durata, toţi odată. Cea mai mare sumă este de bursă socială, undeva la 1.600 lei, mai avem bursa de merit ,690 lei şi bursa de studiu, 920 lei. Cred că se vor bucura foarte mult. Banii îi vor încasa grămadă şi pot să se folosească de ei în această vacanţă”, a mai spus edilul.

Bursele sunt acordate in funcţii de mai multe crieterii: medii generale, note, absenţe, rezultate şi sprijin social.

Politica