Un tânăr de 20 de ani este cercetat de polițiștii gorjeni după ce a fost prins drogat la volan. Acesta a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de probe biologice.
„La data de 24 iulie a.c., ora 08:50, polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci au depistat în trafic, un tânăr de 20 de ani, din comuna Vladimir, în timp ce conducea un autoturism pe strada Parângului, din orașul Novaci.
Fiind testat cu aparatul drugtest, acesta a indicat prezența substanțelor psihoactive în organism. Tânărul a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de probe biologice. Cercetările sunt continuate de polițiști sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influența substanțelor psihoactive”, potrivit IPJ Gorj.