Andrei Oprescu, mențiune la Concursul Național de Fizică – Chimie pentru elevii din mediul rural

Grosu Claudia

Andrei Oprescu de la Școala Gimnazială Ostroveni a obținut o mențiune la Concursul Național de Fizică-Chimie pentru elevii din mediul rural ”Impuls –Perpetuum”. Aceasta etapă s-a desfășurat la Baia Mare.

„Elevul Oprescu Andrei George, clasa a VI-a, de la Școala Gimnazială Ostroveni, jud. Dolj, profesor Ghiță Aurora, a obținut MENȚIUNE (acordată de Ministerul Educației) la Concursul Național de Fizică-Chimie pentru elevii din mediul rural ”Impuls –Perpetuum”, desfășurat la Baia – Mare, în perioada 19-23 iulie.

Felicitări, Andrei Oprescu! Felicitări, doamna profesor Aurora Ghiță! În perioada 19-23 iulie 2023, județul Maramureș a fost gazda etapei naționale a Concursului național de fizică și chimie pentru elevii din mediul rural „Impuls Perpetuum”, ediția a XXVIII-a.

Competiția s-a adresat elevilor din clasele a VI-a, a VII-a și a VIII-a și a avut ca obiectiv general atragerea elevilor către studiul științelor, identificarea celor capabili de performanță, cu aptitudini și motivați pentru acest domeniu, pregătirea elevilor prin metode didactice diferențiate, prin dezvoltarea gândirii critice și analitice, prin rezolvarea de probleme și efectuarea de experimente. Felicitări Inspectoratului Școlar Județean Maramureș pentru excelenta organizare”, potrivit Inspectoratului Școlar Județean DOLJ.

author avatar
Grosu Claudia
Distribuie acest articol