Incendiu în Craiova. Oamenii au fugit în fața blocului

Delia Pătru

Un incendiu de apartament a avut loc, joi dimineața, în municipiul Craiova str. Eustasiu Stoenescu. 30 de persoane s-au autoevacuat.

”La fața locului au fost trimise două autospeciale de lucru cu apă și spumă, o autospecială de lucru la înălțime și un echipaj SMURD. Incendiul se manifesta cu degajare de fum în bucătaria imobilului, existând posibilitatea de propagare la întreg apartamentul”, potrivit ISU Dolj.

Incendiul a fost lichidat. În urma acestui au ars mobilier și materiale textile.

30 de persoane s-au autoevacuat, iar persoana din interiorul apartamentului a suferit atac de panică și o ușoară intoxicație cu fum, acordându-i-se îngrijiri medicale la fața locului. A refuzat transportul la spital. Cauza probabilă este un aparat de aer condiționat portabil defect.

author avatar
Delia Pătru
Delia Pătru s-a dedicat jurnalismului de aproape 18 ani. Dacă primii ani au format-o in presa scrisa, ultimii 8 ani, în rolul de editor online la Jurnalul Olteniei, au învățat-o cum să aducă știrea mai aproape de oameni, în timp real. Crede cu tărie că, indiferent de suportul pe care citim, hârtie sau ecran, calitatea informației rămâne principală.
Distribuie acest articol