Patronul unei brutării, prins în flagrant în timp ce fura curent electric

Grosu Claudia

Patronul unei brutării din Târgu Jiu a fost prins în flagrant delict în timp ce fura curent electric, folosind cuptoare electrice. Acesta a fost amendat și obligat să despăgubească prejudiciul cauzat. Rechizitoriul arată că, în anul 2018, compania de distribuție electrică a descoperit în clădirea respectivă, ascunsă sub tencuială și izolația termică din polistiren, o instalație electrică clandestină, creată manual, care evita contorizarea consumului și permitea folosirea ilegală a energiei electrice.

Prejudiciul stabilit de experți a fost de 33.125 de lei, de șase ori mai puțin decât a calculat furnizorul de energie electrică. Pentru depistarea instalației clandestine, a trebuit făcută spărtură în zid.

Ulterior, a fost spartă, cu un ciocan, zona în care se afla montat contorul, observându-se un branșament electric, instalat pe zidul clădirii, între plăcile de polistiren, situat înaintea intrării energiei electrice în contor, branșament cu care erau alimentate cele două motoare ale cuptoarelor, ce erau funcționale în momentul efectuării verificărilor, în acest fel facilitându-se consumul ilegal de energie electrică. Instalația electrică clandestină nu era montată efectiv în zid, ci era aplicată pe zid, pe un traseu tăiat prin izolația de polistiren, iar apoi reparată vizibil, după cum se poate observa în fotografiile ce au fost efectuate la fața locului”, se arată în documentul de la instanță.

Cel considerat vinovat a scăpat doar cu amendă penală. Sentința Judecătoriei Târgu Jiu din 6 iulie 2023 nu este definitivă.

author avatar
Grosu Claudia
Distribuie acest articol