David Popovici, multiplul campion la juniori şi seniori de nataţie, a anunţat marți, 11 iulie, că a ales să studieze din toamnă la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei a Universităţii din Bucureşti.
„Oficial, din toamnă voi fi student la Universitatea din Bucureşti. Am ales Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei (FPSE) a Universităţii din Bucureşti pentru că simt că am o înclinaţie spre acest domeniu şi pentru că ştiu că cel mai bun mediu de formare este cel în care ai familia şi prietenii aproape. Ne vedem, din toamnă, în campusul Universităţii din Bucureşti din Panduri”, a scris David Popovici pe Facebook.
Sportivul în vârstă de 18 ani a adăugat că a făcut alegerea potrivită şi că, în paralel cu studenția, va beneficia şi de sprijin în „atingerea de noi performanţe în domeniul care mi-a adus cele mai frumoase realizări, înotul”.
”Îmi doresc ca cei trei ani de facultate la FPSE să mă surprindă prin diversitatea cunoștințelor dobândite la UB, prin modul în care profesorii vor aborda domeniul de care sunt pasionat și, poate cel mai important lucru, îmi doresc să cunosc oameni cu care să creez legături cât mai puternice, de calitate”, a mai scris Popovici.








