Handbalista Darly Zoqbi de Paula a semnat cu SCM Craiova

Anghel Catalin

Sport Club Municipal Craiova a ajuns la un acord cu handbalista Darly Zoqbi de Paula, portar cu mare experiență. Jucătoarea cu dublă cetățenie braziliană și spaniolă a jucat ultima dată la Brest, formație alături de care a evoluat în Champions League. Are zeci de meciuri pentru reprezentativa iberică, participând în trei rânduri la Jocurile Olimpice. A devenit vicecampioană mondială în 2019.

În ceea ce privește activitatea de la echipele de club, handbalista a mai evoluat în carieră pe la echipe puternice, precum: Buducnost Podgorica, Gloria Bistrița, Fleury Loiret (cel mai bun portar din campionatul Franței – 2015), BM Bera Bera, BM Sagunto, Le Havre, Akaba Bera Bera și BM Murcia.

„Îi urăm mult succes în Bănie!”, este mesajul clubului SCM Craiova.

author avatar
Anghel Catalin
Cătălin Anghel este redactor și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova, când vine vorba de sport sau de administrația locală. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru Jurnalul Olteniei încă din anul 2018.
Distribuie acest articol