Marcel Romanescu, primarul din Târgu Jiu, a anunțat că meciul dintre FCU Craiova și FCSB, programat în prima etapă a noului sezon din Liga 1, se va disputa cu casa închisă. Edilul spune că ar fi dispus să lase echipa lui Adrian Mititelu să joace permanent pe arena târgujienilor.
„Suntem în așteptarea marelui meci, dar vă pot spune încă de acum că partida se va disputa cu casa închisă. Tribuna a doua e aproape epuizată, însă am discutat cu domnul Mititelu, iar cetățenii din Târgu Jiu își pot achiziționa bilete și de la Carrefour de la noi din oraș. Sunt sută la sută convins că până duminică se vor vinde toate biletele. Am primit asigurări că până la ora disputării partidei gazonul o să fie și el foarte bun de joc. Ca să vă spun sincer, noi am mai vrea ca FC Universitatea să mai joace la noi pe stadion, deoarece această echipă este extrem de iubită la Târgu Jiu. Sper din tot sufletul că vom asista la o partidă foarte frumoasă, iar suporterii vor pleca acasă fericiți și mulțumiți de spectacolul fotbalistic pe care l-au văzut”, a declarat Marcel Romanescu, conform prosport.
Edilul a avut, recent, și un clinci cu MM Stoica. Oficialul de la FCSB s-a plâns de starea gazonului de la Târgu Jiu, iar Marcel Romanescu i-a transmis acestuia să se axeze mai mult pe fotbal, pentru că nu prea a mai avut rezultate în ultimii ani. Mihai Stoica nu a rămas dator și i-a dat replica primarului.
„Am văzut că e foarte glumeț domnul primar, nu l-am cunoscut până acum. Am văzut că m-a tutuit, m-am uitat, credeam că e mai în vârstă. E cu 10 ani mai mic decât mine, nu știu de ce își permite. Probabil așa sunt politicienii, nu sunt mare fan al clasei politice. Mai ales al oficialităților locale, astea foarte țâfnoase.
Îmi spune să îmi văd de fotbal, că de 7 ani… eu prin anii 2000 mi-am văzut de fotbal. Când decideam eu totul, echipa asta ajungea prin semifinale de Cupa UEFA, câștiga campionate. Aș putea să fiu și eu malițios, să îi spun să își vadă de Masa Tăcerii. Dar am devenit mai înțelegător. A zis că a fost fake filmarea cu gazonul… arată înfiorător, să dea Dumnezeu să fie o minune, iar terenul să fie excepțional. Dar să nu vină și să îl vopsească în verde”, a comentat Mihai Stoica la „Sport Report”.