Hidrologii au prelungit Codul Galben și Codul Portocaliu până vineri

Pana Adrian
2 Min Read

În dimineața zilei de joi, 6 iulie, INHGA a prelungit și extins Codul Portocaliu, care are valabilitate începând de joi, 6 iulie, ora 14:00, până vineri, la ora 12:00. Din Oltenia, acesta va afecta râuri din bazinele hidrografice: Dunăre – afluenţii mici aferenţi sectorului amonte confluenţă cu râul Desnăţui (judeţele: Caraş Severin, Mehedinţi şi Dolj), Desnăţui (judeţele: Mehedinţi şi Dolj), Jiu (judeţul Gorj), Motru (judeţele: Gorj şi Mehedinţi), Jiu (judeţele: Mehedinţi şi Dolj), Olt (judeţele: Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Vâlcea şi Argeş), Olteţ (judeţele: Gorj, Vâlcea, Dolj şi Olt).

De asemenea, Codul Galben a fost prelungit până vineri, la miezul nopții, inclusiv pentru anumite sectoare de râuri din Mehedinți, Dolj, Vâlcea, Argeș, Gorj, Olt.

Avertizarea emisă de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) vizează, în principal, fenomenele de scurgeri importante de pe versanți, torenți, pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte severe de inundații locale, care se pot produce cu probabilitate și intensitate mai mare.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Dispeceratul Apele Române și cele ale Administrațiilor Bazinale de Apă (printre care și Apele Române Jiu, Apele Române Olt, Apele Române Argeș-Vedea), transmit permanent informațiile hidrologice către Inspectoratele Județene pentru Situații de Urgență. În funcție de evoluția fenomenelor hidrometeorologice, INHGA va reveni cu actualizarea prognozei hidrologice.

Share This Article