vineri, decembrie 27, 2024

Ultima ora

Sport

Două locomotive CFR Călători s-au ciocnit

„Dacă este vorba de o încălcare clară de reglementări, nu avem noi ce îmbunătățiri să aducem”

În dimineața de miercuri, în Roșiori, a avut loc un nou accident feroviar pe Magistrala 100, la trei luni și jumătate de la incidentul din luna martie. De această dată, locomotiva EA 482 a companiei SNTFC CFR Călători s-a ciocnit cu locomotiva DA 1626 aparținând Cargo Trans Vagon, care se afla în stare de repaus. Ca urmare a impactului puternic, locomotiva CTV a deraiat și un boghiu a căzut peste opritorul fix.

„La ora 10:55 o locomotivă a SNTFC CFR Călători, EA 482, a ieșit de la linia 3 a stației Roșiori Nord la linia 1, la manevră, pentru a prelua un tren de călători. În cursul acestei manevre a lovit locomotiva DA a Cargo Trans Vagon”, a declarat pentru Club Feroviar directorul general al Agenției de Investigare Feroviară Română (AGIFER), Laurențiu Dumitru.

El a precizat că investigația va fi făcută de administratorul infrastructurii și, în funcție de cele constatate, va interveni sau nu și AGIFER. ”Dacă este vorba de o încălcare clară de reglementări, nu avem noi ce îmbunătățiri să aducem”, a mai spus Laurențiu Dumitru.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Pe 13 martie, locomotiva trenului IR 1822 a trecut peste semnalul de intrare în stație, care era în poziția roșie, cu o viteză de aproximativ 50 km/oră. Sistemul de frânare automată a intervenit, încercând să oprească trenul de călători, dar a fost prea târziu. Cu o viteză de aproximativ 40 km/oră, trenul IR 1822 a lovit trenul 50514, deținut de DB Cargo Romania SRL, care era echipat cu locomotiva LEMA 031 și se afla pe linia 5 a stației CF Roșiori Nord.

În urma impactului, trenul de marfă a fost împins pe o distanță de aproximativ 200 de metri. Două vagoane din compunerea trenului de marfă au deraiat și s-au răsturnat. Trenul de marfă DB era format din 26 de vagoane platformă și transporta autoturisme de la Ford Craiova către Palas Constanța.

Politica