Inspectoratul pentru Situații de Urgență “General Magheru” Vâlcea a emis miercuri, 5 iulie, o avertizare meteo de tip Cod Portocaliu, valabilă între orele 14:00 – 23:00. Autoritățile precizează că avertizarea ar putea fi actualizată în timp real în funcție de evoluția vremii.
“În județul Vâlcea vor fi averse torențiale, descărcări electrice, vijelii și grindină de dimensiuni medii, iar în intervale scurte de timp (1-3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 30…40 l/mp și izolat peste 50…70 l/mp.
ISU Vâlcea a înștiințat comitetele locale pentru situații de urgență și instituțiile cu rol în gestionarea fenomenelor meteorologice periculoase, în vederea luării măsurilor ce se impun în această perioadă.
Forțele și tehnica de intervenție din dotarea ISU Vâlcea sunt pregătite să asigure, în cel mai scurt timp, intervențiile pentru limitarea efectelor produse de situațiile de urgență”, precizează ISU Vâlcea.