Gafă de proporții făcută de un primar în fața a mii de oameni. Edilul a confundat numele trupei Cargo cu o renumită firmă de curierat.
„… și al formației Cargus să urăm în această seară „La mulți ani” Filarmonicii Arad, care împlinește 75 de ani de la înființare. Și în aplauzele dumneavoastră, Cargus să vă ureze un …”, a fost momentul de confuzie din discursul primarului.
Incidentul s-a petrecut la Arad, unde formația Cargo a fost invitată să cânte împreună cu filarmonica orașului la aniversarea a 75 de ani de la înființarea instituției culturale. Când i-a fost înmânat microfonul însă, primarul s-a încurcat în cuvinte, fără să se corecteze ulterior, scrie digi24.ro
Astfel, spectatorii au început să îl huiduie pe edil și să strige numele trupei. Primarul Călin Bibarț a repetat numele unei firme de curierat de două ori în timp ce se afla pe scenă, dar niciodată numele trupei rock.
Foto: Facebook