sâmbătă, noiembrie 16, 2024

Ultima ora

Sport

Șeful SRI și-a dat demisia

Șeful SRI, Eduard Hellvig, și-a anunțat luni demisia din funcție. Hellvig a spus că a discutat cu președintele Klaus Iohannis despre acest lucru și l-a informat și pe președintele comisiei parlamentare de control a SRI.

„Pietrificarea în funcţie nu este bună, ea poate conduce la setarea de obiective greşite pentru instituţie, la pierderea contactului cu realitatea socială, la confundarea funcției cu persoana care o deține. Nu vreau acest lucru nici pentru mine, nici pentru o instituţie care este mai valoroasă decât orice director pe care l-a avut. Nu vreau să evit abordarea frontală a unui subiect care este legitim dezbătut în spaţiul public: funcţia de director al unui serviciu de informaţii oferă acces la un volum semnificativ de informaţii sensibile. Nu cred că este bine pentru democraţie ca o persoană să concentreze expunere la informaţie secretă pentru un timp îndelungat. Pur şi simplu, cred că cetăţenii şi statul sunt mai bine slujiţi dacă la conducerea SRI se succed lideri la intervale de timp clar stabilite. Consider că, din moment ce mi-am atins obiectivele propuse, nu există nici o rațiune pentru a continua să exercit această funcție”, a spus Hellvig într-o declarație de presă, potrivit hotnews.ro

El a precizat că a discutat această decizie cu președintele Klaus Iohannis. „Încheierea mandatului meu este o decizie pe care am discutat-o deschis în ultimele săptămâni cu Preşedintele României, căruia îi mulțumesc și cu acest prilej pentru susținerea constantă arătată de-a lungul acestor ani la conducerea Serviciului. L-am informat și pe președintele Comisiei pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității SRI. Este o decizie ale cărei rațiuni au fost înțelese pe deplin, și pe care vi le împărtășesc și dumneavoastră. O să vă explic”, a spus el.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Eduard Hellvig a fost numit director al SRI în 2015. Hellvig este un apropiat al presedintelui Klaus Iohannis, alături de care a stat în campania prezidentială din 2014. Hellvig a fost extrem de apropiat și de fostul președinte al PNL, Crin Antonescu, fiindu-i chiar consilier personal, iar înainte a fost membru al PC. Hellvig a lucrat intr-o firmă a lui Dan Mihalache. Hellvig a fost europarlamentar din 2013, precedenta funcție fiind cea de ministru al Dezvoltării în Guvernul USL. El a demisionat însa la scurt timp dupa numirea în functie, după ce ANI a comunicat public ca liderul ar fi fost în conflict de interese.

Foto: Facebook

Politica