Se procedează la îndepărtarea stațiilor de troleibuz și pregătirea amplasamentelor pentru noile stații. Conform lui Marcel Romanescu, Târgu-Jiu beneficiază de trei mari proiecte de modernizare a transportului în comun.
„Primul, deja finalizat, în valoare de 12 milioane de euro, prevede achiziționarea a 20 de mijloace de transport în comun electrice care deja circulă pe străzile din municipiu.
Al doilea, în valoare de 24 de milioane de euro, prevede achiziționarea a încă 15 troleibuze (pe care le-am primit deja), modernizarea infrastructurii de transport și a autobazei TRANSLOC, dar și modernizarea stațiilor de așteptare”, potrivit lui Marcel Romanescu, primarul din Târgu-Jiu.
INFOTRAFIC este al treilea proiect, în valoare de aproximativ 9 milioane de euro, aflat în derulare și care prevede, la rândul său:
– 47 stații echipate cu panouri de informare privind timpul de așteptare și liniile disponibile în stația respectivă, precum și cameră video de supraveghere cu rol de creștere a siguranței călătorilor și echipamentelor din stație (în stațiile de călători cu aflux mare – 8 stații – vor fi instalate automate de vânzare titluri de călătorie);
– Un centru de management (comandă și control);
– Sistem de prioritizare a transportului public;
– Sistem de informare a călătorilor;
– Sistem de monitorizare video pentru creșterea siguranței;
– Sistem eTicketing.