Deși Festivalul Intencity, de la Craiova, nu a reușit să se alinieze în totalitate la standardele marilor festivaluri din România, la capitolul droguri sau persoane care au ajuns la spital, eveniment a „făcut față” cu brio.
Potrivit jandarmilor, 15 persoane au fost prinse cu diverse droguri la festival. Aproape 100 de oameni au primit sprijin medical. 8 au fost duși la spital.
,,În ceea ce privește prevenirea și combaterea consumului ilicit de droguri, prin măsurile active de verificare, au fost oprite din a participa la festival 15 persoane, identificate având asupra lor substanțe interzise la deținere. Acțiunile de prevenire și combatere nu au avut loc doar în zona de desfășurare a festivalului, atenția forțelor de ordine fiind concentrată și în punctele de comunicație care fac legătura cu Craiova”, potrivit Grupării Mobile de Jandarmi Craiova.
Lovituri, zgârieturi și leșinuri. Zeci de oameni au avut nevoie de medici.
„Echipajele implicate în acordarea asistenței medicale de urgență și de prim-ajutor din cadrul ISU Dolj, Serviciului de Ambulanță Craiova și serviciul privat de ambulanță au acordat sprijin medical participanților, în 97 de situații (traumatisme diverse, excoriații, contuzii și alte afecțiuni medicale, lipotimie, stări febrile, hipertensiune arterială, etc.). Opt persoane au avut nevoie de investigații suplimentare și au fost transportate la spital”, au transmis jandarmii.
Totodată, jandarmii și poliţiştii craioveni au aplicat peste 180 de amenzi, în valoare de 138 mii lei.
„Jandarmii și poliţiştii craioveni au aplicat 317 sancțiuni contravenționale, 182 amenzi în valoare totală de 138.020 lei și 135 avertismente. Din totalul sancțiunilor, 261 au fost aplicate la regimul rutier, în valoare de 95.770 de lei”, au mai transmis jandarmii.