Nicușor Bancu spune că nu se gândește să mai plece de la CSU Craiova. Căpitanul alb-albaștrilor a avut mai multe șanse să prindă un transfer în străinătate, dar accidentările l-au încurcat. Fotbalistul nu regretă faptul că a rămas în bănie și le spune și colegilor, care au plecat și s-au întors, că este împăcat cu felul în care a evoluat cariera lui.
„Am și vorbit cu ei și mă întrebau de ce n-am ales să fac pasul afară. Au fost momente bune, când puteam pleca, dar mereu a intervenit o accidentare. Dacă nu aveam problemele cu ligamentele de acum, cred că era momentul ideal să plec. Dumnezeu le aranjează cum știe. Acum nu-mi mai doresc niciun transfer, ci doar să fiu sănătos pentru că am stat prea mult departe de teren. (Nr. Aici vrei să pui ghetele în cui?) Clar! N-am să fiu niciodată supărat pe asta dacă s-ar întâmpla. Ba, din contră, am să fiu foarte fericit!”, a declarat Nicușor Bancu, la GSP.
Fundașul stânga al Craiovei este un exemplu pentru tinerii care își doresc să devină fotbaliști. El, la 18 ani, evolua în ligile inferioare ale României. Abia că îndrăznea să se gândească la faptul că va ajunge titular la naționala României și să ridice trofee cu o echipă din Bănie, în ciuda talentului evident pe care îl avea,
„În 2010, când aveam 18 ani, eram la Slatina. Până atunci jucasem prin Liga a 4-a sau a 5-a, la județ, mai mult duminica, de plăcere. Începeam de la 11:00, apoi intra un mic sau o bere, cum se practică la acel nivel. Din fericire, am avut noroc de niște persoane care au avut ochi pentru mine.
Aici i-aș spune pe Gigi Ilie de la Slatina și Dan Oprescu, care este al doilea tată al meu. Apoi au fost cei de la Craiova, care, deși m-am accidentat, au avut grijă de mine și nu m-au dat la o parte. Se poate. Totuși, pe lângă dorință e și motivația mea de a ajunge unde îmi doream. Au contat foarte mult și oamenii din jurul meu, care au avut răbdare și încredere în mine”, a spus Nicușor Bancu, potrivit sursei citate.