Un tânăr din Franța și unul din Siria, ambii studenți în Craiova, s-au electrocutat în timp ce încercau să-și facă poze pe vagoane de marfă din zona Triajului CF Craiova. Au fost duși la spital. Tânărul din Franța este în stare gravă, având arsuri pe aproape 75% din suprafața corpului. Rănile celuilalt sunt pe aproximativ 30% din suprafața corpului.
„La data de 27 iunie a.c., ora 18.16, poliţiştii Postului de Poliţie Transporturi Feroviare Craiova au fost sesizaţi prin apel de urgenţă 112 cu privire la faptul că, în zona Triajului C.F. Craiova, doi tineri s-ar fi electrocutat.Poliţiştii s-au deplasat de urgenţă la faţa locului, fiind identificaţi doi tineri, unul de 26 de ani cetăţean sirian, iar al doilea de 23 de ani, cetăţean francez, ambii posesori de permis de şedere, studenţi în Craiova. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că cei doi ar fi pătruns în zona Triajului C.F. Craiova, unde s-ar fi urcat pe vagoanele de marfă pentru a face fotografii, fiind electrocutaţi. Tinerii au fost transportaţi de urgenţă de spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care au avut loc evenimentele.” -IPJ Dolj








