Apare o nouă meserie în România: asistent de judecător

Delia Pătru

Apare o nouă meserie în România: asistent de judecător. Proiect de lege, ințiat de președinta Camerei Deputaților, Laura Vicol, (PSD) a trecut, luni, de Senat, care este cameră decizională și va merge la promulgare. Potrivit expunerii de motive, a fost desfășurat un exercițiu pilot la nivelul CSM în 19 instanțe din țară, care a verificat modul în care funcționează instituția asistentului judecătorului, scrie g4media.ro

„Analiza a subliniat impactul pozitiv al modelului testat, activitatea asistentului judecătorului contribuind la optimizarea eficienței și la consolidarea calității actului de justiție”, se arată în expunerea de motive.

Pe de altă parte, Asociația Forumul Judecătorilor acuză ”grave deficiențe ale proiectului de lege privind statutul judecătorilor, iar adoptarea pripită a acestuia, astfel cum este preconizată, aduce grave prejudicii sistemului de justiție, efectele adoptării fiind dificil de remediat în viitor”.

Potrivit proiectului de lege, asistenţii judecătorului acordă sprijin judecătorului în realizarea procedurilor specifice premergătoare stabilirii primului termen de judecată; realizează activităţi de documentare, de verificare şi de prezentare a actelor şi lucrărilor dosarului, precum şi a elementelor de fapt şi de drept relevante în cauză; redactează, sub coordonarea judecătorului, proiecte de hotărâri judecătoreşti sau ale altor acte procedurale.

- Advertisement -
author avatar
Delia Pătru
Distribuie acest articol