Sindicaliștii CFR anunță un protest, luni, în fața Ministerului Transporturilor condus de Sorin Grindeanu. Manifestația va avea loc între 10:00 și 12:45, conform unei informări referitoare la miting.
Majoritatea ceferiștilor sunt nemulțumiți, spun sindicaliștii, de tergiversarea aplicării Legii nr. 195 /2020 privind Statutul Personalului Feroviar în ceea ce privește articolele referitoare la pensionare, dar sunt nemulțumiți și de varianta de aplicare a salarizării care ar putea să fie valabilă începând cu 1 iulie.
”Mecanicii de locomotivă de la CFR CĂLĂTORI, pana la 01 iulie 2023 când trebuie sa li se aplice legea, au hotărât sa protesteze prin Mitinguri de Protest feroviare pentru ca au Contract Colectiv de Muncă valabil pană pe 31 decembrie 2023 fapt ce nu le permite sa facă Grevă Generală și pentru că li se spune că Legea Statut se va aplica conform Legii nr 195 /2020 privind Statutul Personalului Feroviar începând de la 01 iulie 2023, dar care în realitate este fără efect salarial pentru mecanicii de drum de la CFR CĂLĂTORI pentru că prin aplicare prevede aceeași salarizare ca și înainte de aplicare a legii și după aplicarea legii nr 195 /2020 privind Statutul Personalului Feroviar începând de la 01 iulie 2023”, se arată în informarea sindicaliștilor, potrivit g4media.ro