Slătinenii au avut parte, weekend-ul trecut, de un scandal în toată regula, chiar în mijlocul orașului. Patru tineri, cu vârste cuprinse între 16 şi 24 de ani, s-au luat la bătaie și s-au oprit abia la apariția polițiștilor. Trei dintre scandalagii sunt chiar din Slatina, iar unul din Osica de Sus.
„Poliţiştii Poliţiei Municipale Slatina au fost sesizaţi, în jurul orei 1.30, cu privire la faptul că între patru tineri, trei din Slatina şi unul din Osica de Jos, cu vârste cuprinse între 16 şi 24 de ani, a avut loc o stare conflictuală. S-au agresat reciproc, dar nu au dorit să depună plângere pentru lovire sau alte violenţe, având dreptul să o facă în 90 de zile. Doi dintre ei au fost sancţionaţi conform Legii 61/ 1991 art. 24 – provocarea ori participarea efectivă la scandal, în locuri sau localuri publice”, au precizat reprezentanţii IPJ Olt.