Doi bătrâni au ajuns la spital, după ce au făcut accident cu mașina. Au lovit mai întâi o conductă de gaze, apoi un gard. Mașina a fost apoi proiectată într-un copac.
„Duminică, 25 iunie, în jurul orei 16:30, am fost înștiințati de producerea unui accident rutier în municipiul Râmnicu Vâlcea – Goranu. Doi pasageri implicați, dintre care o persoana încarcerată, conștientă. Au intervenit forțe din cadrul Detasamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de Descarcerare și o ambulanță SMURD, precum și două ambulanțe SAJ (Serviciul de Ambulanță Județean – n.r.). Victima încarcerată a fost extrasă de echipajele de pompieri. Ambele victime au fost evaluate de echipajele medicale și transportate la UPU Valcea de catre ambulanțele SAJ”, se arată în comunicarea rapidă a ISU Vâlcea.
“Poliția Municipiului Râmnicu Vâlcea a fost sesizată prin apel 112 cu privire la faptul că s-ar fi produs un eveniment rutier soldat cu victime. Din primele verificări efectuate, s-a constatat faptul că, un bărbat în vârstă de 74 de ani, din județul Prahova, în timp ce conducea un autoturism în municipiul Râmnicu Vâlcea, ar fi pierdut controlul volanului intrând într-o conductă de gaze și un gard, ulterior fiind proiectat într-un copac. În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului auto, cât și a pasagerei de pe locul din dreapta-față, în vârstă de 73 de ani, tot din județul Prahova, care au fost transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Polițiștii Biroului Rutier Râmnicu Vâlcea efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului rutier”, arată și Poliția Râmnicu Vâlcea.