miercuri, noiembrie 27, 2024

Ultima ora

Sport

MAE, avertisment pentru românii care călătoresc în Rusia: ”Nu călătoriți sau luați în considerare părăsirea acestei țări”

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a reluat, sâmbătă seară, recomandările adresate românilor de a nu călători în Rusia sau de a lua în considerare părăsirea acestei ţări, pentru cei care se află acolo, transmite News.ro. Totodată, cetăţenii români aflaţi în Federaţia Rusă sunt sfătuiţi să îşi înregistreze online prezenţa.

În contextul evoluţiilor recente din Federaţia Rusă, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte, într-un comunicat de presă transmis sâmbătă seară, alertele de călătorie emise pentru această ţară şi reiterează recomandările adresate cetăţenilor români de a evita călătoriile neesenţiale în Federaţia Rusă, iar celor care se află temporar în această ţară să ia în considerare părăsirea teritoriului Rusiei cât mai curând.

De asemenea, MAE reiterează recomandarea adresată cetăţenilor români care se află pe teritoriul Federaţiei Ruse să îşi înregistreze neîntârziat prezenţa prin intermediul platformei www.econsulat.ro, la adresa https://www.econsulat.ro/CetateniRomaniInregistrati/Inregistreaza, disponibilă atât de pe PC sau laptop, cât şi de pe telefonul mobil.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Moscova: +7 499 143 0427; +7 499 143 0350, al Consulatului General al României la Sankt Petersburg: +7812 3126141 şi al Consulatului General al României la Rostov pe Don: +7 (863) 283 10 15, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

Cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice a României în Moscova: +7 916 017 9882, precum şi telefoanele de urgenţă ale oficiilor consulare la Sankt Petersburg: +7 965 777 43 38 şi Rostov pe Don: +7 (909) 437 72 22.

MAE subliniază importanţa informării permanente din surse sigure şi oficiale şi luarea tuturor măsurilor posibile pentru asigurarea siguranţei personale şi solicită cetăţenilor români consultarea paginilor de Internet: http://moscova.mae.ro, http://sanktpetersburg.mae.ro, http://rostov.mae.ro, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie utile.

Politica