sâmbătă, decembrie 28, 2024

Ultima ora

Sport

Directorul unui spital: „O să intrăm în faliment, vor să închidem că altfel nu-mi explic această decizie”

„Mă simt descurajat. Voiam să fac lucruri aici, dar dacă nu sunt sprijinit atunci rămân medic, fac performanță acolo și îmi văd de treabă”

Directorul Spitalului de Urgență Târgu Cărbunești, Sorin Mehedințu, aduce în atenție acuzații grave în legătură cu repartizarea numărului de paturi plătite de Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj.

„O să intrăm în faliment, vor să închidem spitalul că altfel nu-mi explic această decizie”, a spus Mehedințu.

Casa de Sănătate a redus cu 25% numărul de paturi alocate și a impus unității spitalicești să facă reduceri de personal. Directorul afirmă că toate cele 25% din numărul total de paturi au fost eliminate, reprezentând cea mai drastică reducere aplicată vreodată unui spital din Gorj.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Casa de Sănătate Gorj a transmis, vineri, numărul de paturi decontate începând cu 1 iulie. Este vorba despre un număr de 260 de paturi, deși se solicitaseră minim 300, pentru că numărul internărilor și a pacienților este mult mai mare. Directorul Sorin Mehedințu spune că unitatea a fost spital COVID și internările erau mai puține, dar pe perioade lungi de timp, chiar și luni. Acestuia i se pare nedrept ca după o perioadă în care tot personalul s-a expus virusului devenind spital COVID, Casa de Sănătate să nu țină cont de situația specială privind desfășurarea activității.

Acesta a avut o discuție cu Casa de Sănătate Gorj căreia i-a explicat că spitalul are o adresabilitate mare și că are mulți pacienți și să nu se țină seama de perioada COVID. El crede că decizia acesteia înseamnă faliment pentru spital.

„Faliment, asta înseamnă. Îl închidem că oricum nu o să mai putem face nimic. Nu o să mai avem bani de nimic, furnizori, utilități, mentenanță, salarii. Personalul este pe numărul de paturi, va trebui să reducem. Au tăiat 25%, este enorm, nu s-a întâmplat asta cu niciun spital. Când nimeni nu voia să primească pacienți COVID noi am făcut asta și am devenit spital COVID. Nu vom mai putea plăti furnizori, utilități, iar cheltuielile vor fi mari. Oamenilor nu le poți spune că nu-i poți interna dacă e nevoie, suntem spital de urgență. Nu știu ce vom face”, a spus directorul Mehedințu, potrivit pandurul.ro.

Acesta este medic chirurg la spital, de curând managerul unității spitalicești. A declarat că este mâhnit de faptul că deși are planuri pentru a dezvolta unitatea, acum se gândește la demisie. „Mă simt descurajat. Voiam să fac lucruri aici, dar dacă nu sunt sprijinit atunci rămân medic, fac performanță acolo și îmi văd de treabă”, a spus Mehedințu. Acesta a mai spus că va încerca să mai aibă discuții cu Casa de Sănătate pentru a găsi o soluție astfel încât spitalul să poată funcționa.

Politica