Doi bărbați, unul din localitatea gorjeană Bălești și altul din comuna mehedințeană Bala, au fost prinși de polițiști sub influența alcoolului.
„La data de 24 iunie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au depistat, în trafic, un bărbat de 31 de ani, din comuna Bălești, în timp ce conducea un autoturism pe strada 22 Decembrie, din municipiul Târgu Jiu, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o concentrație de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Tot la aceeași dată, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Motru au depistat, în trafic, un bărbat de 44 de ani, din comuna Bala, județul Mehedinți, în timp ce conducea un autoturism pe DC 46 A Râpa, din municipiul Motru, iar în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În ambele cauze a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice”, potrivit IPJ Gorj.
Un bărbat de 46 de ani, din comuna gorjeană Scoarța, ar fi amenințat beat mai mulți tineri de la un bar din localitate. Asupra sa a fost găsit un cuțit.
„La data de 24 iunie a.c, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu Cărbunești au reținut pentru 24 de ore, un bărbat de 46 de ani, din comuna Scoarța, fiind bănuit de săvârșirea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, amenințare și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.
Din cercetări, polițiștii au stabilit că bărbatul, în timp ce se afla în fața unui bar din localitatea Bobu, pe fondul consumului de alcool, ar fi amenințat cu acte de violență mai mulți tineri, creându-le acestora o stare de temere.
Totodată, în urma controlului corporal efectuat de polițiști, asupra bărbatului a fost găsit un obiect tăietor-ascuțit. Cercetările sunt continuate de polițiști, în vederea documentării întregii activități infracționale a bărbatului, sub supravegherea unității de parchet competente”, potrivit sursei citate.