Situația la Blocul 159 din Râmnicu Vâlcea rămâne dramatică. Toate cele 10 garsoniere de la etajul al treilea al scării A sunt evacuate. Victima în starea cea mai gravă transportată la spital se pare că este chiar persoana în locuința căreia a izbucnit incendiul, Claudiu I. (apartamentul 75). Potrivit relatărilor martorilor, în jurul orei 23.00, în locuința acestuia a izbucnit un scandal, se pare între el și niște invitați. Persoane din bloc susțin că au sunat imediat la 112, locatarul fiind cunoscut cu antecedente cel puțin pe fond psihic, de consum de alcool și medicamente, dar Poliția a ezitat și întârziat să intervină din cauze încă neelucidate. Vecinii de palier bănuiesc că tânărul ar fi încercat să își dea foc.
Toate utilitățile (apă, gaze, curent electric) sunt oprite și nu vor fi pornite prea curând.
În bloc locuiesc, în general, persoane cu venituri modeste și situații complicate și din punct de vedere al sănătății.
Vineri, 23 iunie, la prânz, la fața locului încă erau comisii pentru evaluarea pagubelor și verificări la structură, rețele și în interiorul locuințelor. Cel puțin patru au fost avariate grav.
*Informația inițială:
Panică într-un bloc, la miezul nopții. Patru oameni au ajuns la spital, unul în stare gravă
Cincisprezece persoane au fost evacuate de pompieri, după ce un incendiu a izbucnit, joi noapte, la etajul 3 al unui bloc cu patru etaje de pe strada Decebal din Râmnicu Vâlcea. Potrivit ISU Vâlcea, au fost inundate cu fum etajele 3 şi 4, iar o cameră de la etajul 3 a ars aproape complet.
„Se continuă verificările în toate cele 104 garsoniere, concomitent cu identificarea tuturor locatarilor care s-au autoevacuat. Se are în vedere relocarea celor care nu pot folosi locuinţele, după ce vor fi identificaţi, în spaţii/locaţii identificate împreună cu autorităţile locale”, a transmis ISU Vâlcea.
Opt oameni au fost evaluaţi de echipajele medicale, patru dintre ei fiind transportaţi la spital cu ambulanțe SAJ, dintre care, una în stare gravă.
Pompierii au reușit să lichideze flăcările în aproximativ 30 de minute, iar acum se fac cercetări pentru stabilirea cauzelor producerii incendiului.
La fața locului au acționat două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autoplatformă, o descarcerare și o autospecială de transport victime multiple.