În curând, Valea Sohodolului va deveni o alternativă atractivă pentru șoferii care doresc să ajungă la Uricani și să evite Defileul Jiului. Pe lângă acest aspect, noua șosea va contribui la dezvoltarea turismului în zonă, în special în comuna Runcu, deoarece traseul va fi unul absolut spectaculos.
Lucrările de modernizare a drumului de-a lungul Valei Sohodolului au fost demarate acum trei luni, facilitând astfel conexiunea între județele Gorj și Hunedoara. Această investiție este finanțată de Consiliul Județean Gorj și, deși nu este o lucrare ușoară, autoritățile locale din Runcu speră să o finalizeze până la sfârșitul anului viitor.
„Este o investiție extraordinară pentru comuna Runcu, dar și pentru județul Gorj. Lucrările au început de trei luni, timp în care s-au făcut podețele. Vreau să vă spun că se asfaltează în primă fază 5 kilometri și se amenajează alți 17 din cei 28 de kilometri cât are drumul până la Uricani. Și județul vecin Hunedoara a obținut fonduri pentru modernizarea celor 6 kilometri din acest drum care sunt pe teritoriul lor.”, a precizat primarul din Runcu, Adi Câmpeanu.
În prezent drumul acesta este practicabil cu orice fel de autoturism, iar circulația va fi întreruptă doar în momentul în care se va turna covorul asfaltic.
„Nici nu vă dați seama ce potențial are zonă și cum se va dezvolta turistic județul. Să nu mai vorbesc de faptul că drumul poate prelua din traficul de pe Defileul Jiului. Drumul este circulabil în prezent. S-a făcut totul ca la carte, s-a pus piatră spartă și poate fi tranzitat cu orice fel de autoturism. Zona este cunoscută de turiști până la un anumit punct, și vrea să vă spun că drumul va fi unul spectaculos”, a mai adăugat Adi Câmpeanu.