marți, noiembrie 26, 2024

Ultima ora

Sport

VIDEO! Ploile fac ravagii de două săptămâni în Vâlcea. Accesul la Salină, temporar blocat

UPDATE, ora 19. Apele Topologului s-au revărsat peste dig la Galicea, afectând zeci de hectare, un drum județean, curți. La Stoenești, 7 gospodării izolate, eroziune de mal cu afectarea drumului rutier.

În Vâlcea plouă aproape neîntrerupt de două săptămâni. Vineri, 16 iunie, angajații ISU Vâlcea au fost nevoiți să intervină în cel puțin șapte localități ale județului până la ora 16.30. Situația e în curs de monitorizare, avertizările meteo și hidro rămânând sumbre până sâmbătă, cel puțin.

Cele mai complicate operațiuni au fost în Ocnele Mari, Mălaia și Vlădești. La Ocnele Mari, Pârâul Sărat a ieșit iarăși din matcă, blocând chiar accesul la Salină. Intervenția e încă în derulare, colaborând la ea și angajați ai primăriei, precum și ai Exploatării Miniere. La Mălaia, o porțiune din DN 7A (Brezoi – Voineasa) a fost afectată de rostogoliri de bolovani, pietriș și resturi vegetale de pe un versant. Situația este ținută sub control de angajații CNAIR, circulația rutieră nu a fost întreruptă, ci doar îngreunată pe durata îndepărtării obstacolelor. O situație similară s-a înregistrat și pe DN 64 (Râmnicu Vâlcea – Băile Olănești) în comuna Vlădești, însă aici carosabilul a fost doar inundat.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În Râmnicu Vâlcea, chiar în Centru (chiar km 0 al orașului), bulevardul Calea lui Traian s-a inundat pe o porțiune în lungime de aproximativ 200 de metri. Cauza este reprezentată de astuparea gurilor de canalizare, precum și de subdimensionarea rețelei (a fost modernizată în urmă cu 15 ani, dar înainte de a apărea în zonă un mall și un bloc).

Celelalte localități în care a fost nevoie de intervenția pompierilor sunt Mihăești, Zătreni, Călimănești și Costești. În total, până la ora raportării provizorii, 14 curți și grădini au fost inundate, dintre care 10 în Ocnele Mari, trei în Călimănești, și câte una în Vlădești și Costești. Județul Vâlcea se află sub incidența avertizării meteorologice Cod Portocaliu de fenomene meteo periculoase până sâmbătă, 17 iunie, ora 12:00, cel puțin. Ploile abundente au înregistrat averse torențiale de (30 -40  l/mp, izolat peste 50 l/mp) implicând lansarea avertizării temporare de Cod Galben și hidrologic.

Politica