Adversare în lupta pentru adjudecarea trofeului Cupa Reginei din acest an, formațiile feminine A.C.S. Galicea Mare Dolj și C.S. Dacia 2012 Mioveni au fost invitate să susțină o demonstrație de oină pe terenul unității militare din Drăgașani județul Vâlcea, beneficiari fiind elevii Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgășani, dar și ai altor instituții similare.
Până la urmă, antrenorii celor două echipe, care de altfel au și arbitrat meciul, Dumitru Filofteia, respectiv Cristian Văduva, au decis să desfășoare un meci în toată regula, încheiat cu victoria celor de la A.C.S. Galicea Mare, scor 12-10, după ce la pauză au condus argeșencele de la Dacia 2012 Mioveni cu 6-4.
Cele două formații se vor afla cu siguranță în lupta pentru titlul național și în acest an, competiția senioarelor urmând a fi găzduită de localitatea Galicea Mare.
După ce au asistat și aplaudat îndelung reușita fetelor, elevii jandarmi au coborât pe teren și au exersat loviturile la baston și pasarea mingii de oină, îndrumătoare fiindu-le chiar componentele celor două echipe.
Felicitări organizatorilor, celor două echipe și Centrului Cultural al Ministerului Afacerilor Interne pentru inițiativa de a program un astfel de eveniment oinistic!